Parca ieri s-a intamplat si au trecut deja 3 ani! Multi, putini, i-am simtit din plin. Eu aveam 28 de ani, iar Dumnealui 68, in acea zi nenorocita de iarna (6 februarie 2006), cand soarta mi-a dat o mare palma, dupa ce ma mai chinuise de cateva ori pana atunci.Intotdeauna am crezut ca cei dragi sunt nemuritori, dar Universul meu a luat o intorsatura neasteptata (ca doar niciodata nu suntem pregatiti pentru asa ceva) si m-am maturizat mai repede decat ma asteptam si intr-un mod brutal, prea tragic pentru mine.
Astazi e soare si o vreme de primavara, atunci era o zi rece si scarboasa, autentica de iarna, numai buna pentru un eveniment pe masura. Timpul s-a oprit in loc in 2006, ma opresc si eu acum in 2009, ca sa imi amintesc si ca sa-i multumesc pentru tot.
Sper ca e bine si frumos acolo sus, ca aici la noi e dezastru. Daca ai fi supravietuit momentului din 6 februarie, te-ar fi terminat, oricum, vreun doctor de prin spitalele noastre romanesti, deci comuniste (macar mentalitatea unor medici este asa, dar mai sunt si exceptii).
Concluzie & promisiune: Cu prima ocazie, o sa pun in practica tot ce am invatat de la dumneavoastra, domnule... Silviu Tanase!
Un comentariu:
Abia 9 luni ...
Trimiteți un comentariu